Înainte de ultimul termen din proces, Vlad Cosma vine cu o nouă înregistrare de la DNA Ploiești. Fostul deputat susține că a fost învățat ce să declare ca martor

Înainte de ultimul termen din proces, Vlad Cosma vine cu o nouă înregistrare de la DNA Ploiești. Fostul deputat susține că a fost învățat ce să declare ca martor
Publicat: 19/02/2018, 07:57

În înregistrarea prezentată de Vlad Cosma la Antena 3, realizată în sediul DNA Ploiești, ar apărea procurorii Mircea Negulescu, Lucian Onea și Giuela Deaconu. Potrivit înregistrării, Deaconu l-ar fi instruit pe Vlad Cosma în legătură cu declarația de martor pe care ar fi urmat să o dea ulterior într-un dosar al DNA, spunându-i ce urma să fie întrebat și cum trebuia să răspundă.

De asemenea, Vlad Cosma acuză că a fost constrâns de DNA Ploiești să dea o declarație neadevărată la instanță în unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiță. Fostul deputat susține că a fost însoțit și influențat de un ofițer DNA Ploiești în timp ce era audiat de ÎCCJ prin videoconferință.

„În această fotografie o avem pe doamna polițist judiciar DNA Ploiești, Florea Gabriela. Am dat o declarație, la un moment dat, într-un dosar, pe care nu am mai dorit să o susțin. M-au înștiințat că trebuie să merg la instanță pentru a o susține, am zis că refuz. Pentru a mă determona să o susțin, m-a însoțit doamna Florea. Mi-a mai citit încă ă dată declarația și a stat ascunsă după monitor pentru a nu se vedea că este acolo. Pentru a se asigura că rezultatul e unul favorabil, au acest tupeu de a merge inclusiv în instanță și a ticlui acolo declarații pentru a fi siguri că niște oameni vor fi condamnați. Cum se pot apăra oamenii din această țară dacă doamna Florea stă ascunsă și influențează martorii. Așa se constrând martorii. Vom observa că sala de judecata era ocupată și dânsa corela, în această fotografie, cu domnul Onea, pe telefon, tot ceea ce trebuia să răspund eu. Ea vorbea cu el și îi spunea că nu vreau să declar ceea ce trebuie. Am refuzat să spun ce și-au dorit doamna Florea și domnul Onea. Domnii judecători au simțit că ceva se întâmplă și în acel dosar s-a dispus achitare în prima instanță. E dosarul Bădescu-Ghiță”, a declarat Vlad Cosma la Antena 3.

Fostul deputat a prezentat și o fotografie cu ofițerul de poliție judiciară, precizând că a fost realizată în sala în care urma să fie audiat prin videoconferință. Gabriela Florea este unul dintre cei doi ofițeri de poliție judiciară de la DNA Ploiești a căror revocare a cerut-o ministrul Afacerilor Interne.

Vlad Cosma a precizat că a început să facă înregistrările cu procurorii DNA Ploiești în anul 2015.

„Am constatat în anul 2015, când m-au abordat că se întâmplă niște ilegalități în sediul DNA și în sediul Parchetului Curții de Apel Ploiești. Constatând că ceea ce îmi cer e ilegal, am încercat să fac aceste înregistrări știind că le voi prezenta la un moment dat public. Am începtut să înregistrez de când mi-au solicitat primele presupuse ilegalități, din anul 2015”, a spus Cosma.

La finalul lui 2016,Vlad Cosma a fost condamnat la cinci ani de închisoare, tatăl acestuia, Mircea Cosma (fost președinte CJ Prahova), la opt ani iar omul de afaceri Răzvan Alexe a primit o condamnare de 2 ani și 6 luni, decizia nefiind definitivă. Acuzațiile, în legătură cu legătură cu atribuirea unor contracte.

Alături de cei trei a fost condamnat la șase ani de închisoare și Daniel Alixandrescu, fost director executiv al Direcției Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean Prahova.

„Contopește pedepsele aplicate inculpatului Alexe Răzvan în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani și 6 luni închisoare. (..) Condamnă pe inculpatul Cosma Vlad Alexandru la pedeapsa de 5 ani închisoare. (…) Contopește pedepsele aplicate inculpatului Cosma Mircea în pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principală de 8 ani închisoare (..)Contopește pedepsele aplicate inculpatului Alixandrescu Daniel Adrian în pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principală de 6 ani închisoare. (..) Dispune confiscarea de la inculpatul Alexe Răzvan a sumei de 1.260.042,85 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Vlad Alexandru a sumei de 1.260.042,85 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Mircea a sumei de 1.890.064,27 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de 130.000 lei. Dispune confiscarea de la fiecare din inculpații Cosma Mircea și Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de câte 1.816.821,49 lei”, se arată în decizia instanței supreme.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) nu este definitivă.

Cei patru au fost trimiși în judecată de DNA în luna aprilie a anului 2014. Vlad Cosma este acuzat de trafic de influență, Răzvan Alexe este cercetat pentru trafic de influență și dare de mită iar Mircea Cosma și Daniel Alixandrescu sunt judecați pentru luare de mită și abuz în serviciu.

„În perioada 2012 – 2013, inculpații Alexe Răzvan și Cosma Vlad Alexandru au pretins și primit de la trei reprezentanți ai unor societăți comerciale, denunțători în cauză, suma totală de 4.410.149,97 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăți către două firme controlate în fapt de inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse și primite de cei doi în schimbul intervenției la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova și anume la inculpații Cosma Mircea, președintele autorității publice județene și Alixandrescu Daniel Adrian, director executiv al Direcției Patrimoniu (având în subordine Serviciul Achiziții Publice și Contracte, precum și Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât cele trei societăți să obțină de la Consiliul Județean Prahova trei lucrări de modernizare/întreținere a drumurilor, dar și pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate”, anunțau procurorii.

Cele trei lucrări se referă la obiectivele următoare: „Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, județul Prahova”, „Lucrări și servicii privind întreținerea curentă a drumurilor publice – plombe” și „Întreținerea curentă a drumurilor județene pe timp de iarnă 2012 – 2013”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...